Ministrul Educației a onorat Hasdeul cu prezența. Discursul său a fost însă criticat. Iată de ce

Una albă, una neagră pentru ministrul Educației, Liviu Pop.

Pe de o parte e de apreciat faptul că a venit azi la Buzău, onorând Colegiul Hasdeu la împlinirea a 150 de ani.

Pop a recunoscut că „Hasdeul e unul dintre cele mai bune licee din România”, lucru care a gâdilat orgoliul asistenței.

Mai departe însă, Pop a cam dat-o în bară.

Discursul său, citit de pe foaie, a fost unul clar plictisitor. Limbaj de lemn, banalități și uneori laude siropoase. Și, în primul rând, cuvântarea a fost prea lungă, astfel că de pe la mijlocul speech-ului privitorii au început să șușotească întrei ei, iar unii chiar să plece, alături, în părculeț.

„Mie nu mi-a plăcut. Ba chiar m-a enervat la un moment dat. N-a fost un discurs specific Hasdeului. Putea fi citit oricând la orice alt liceu din țară. Înlocuiești cuvântul Hasdeu și gata. Îl consider o lipsă de respect pentru atâția oameni, obligați să asculte acele banalități. Am vrut să mă ridic și să plec, dar n-am vrut să fiu nepoliticoasă”, ne-a declarat o doamnă profesoară.


„În stilul său caracteristic a făcut și câteva greșeli gramaticale. Probabil că a fost emoționat. Ghinionul său, e ministru, iar orice greșeală este imediat evidențiată”, s-a pronunțat altă profesoară.

Dascălii hasdeieni nemulțumiți de ministru s-au mai răcorit după ce academicianului Marius Andruh, hasdeian și fost președinte al CNATDCU, i-a scăpat în discurs un perdaf înspre ministrul Pop.

Citește și articolul: E gratuit! În centru și în parc. Încă un aspect prin care Buzău intră în rândul orașelor civilizate

Pentru că n-au citit după foaie și au vorbit liber aprecieri au primit ministrul Culturii – Lucian Romașcanu și primarul – C-tin Toma.

Cel mai lăudat a fost însă directorul Ionel Banu. În primul rând pentru întreaga organizare a evenimentului și, în al doilea rând, pentru discursul de nivel academic, pentru care oricine și-a dat seama că au fost necesare luni bune de documentare.

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Ministrul Educației a onorat Hasdeul cu prezența. Discursul său a fost însă criticat. Iată de ce

  • o doamnă profesoară spunea că e ghinionul domnului pop că e ministru şi astfel e mereu în vizor. eu zic că e ghinionul nostru, ca oameni ai şcolii, şi ghinionul întregii ţări că ministrul educaţiei îşi vorbeşte limba maternă cu greşeli de exprimare. în condiţiile astea, sunt curioasă cum stă cu ortogramele…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.