Pericol. Bușteni lăsați lângă carosabil. Iată unde se întâmplă asta
De mai bine de o săptămână acești bușteni au fost descărcați și lăsați pe marginea drumului.
Constituie un pericol iminent, dar în special noaptea, întrucât nu sunt semnalizați în niciun fel. Oricând un șofer sau un biciclist neatent poate intra în butucii groși și provoca o tragedie.
Imaginea alăturată a fost surprinsă pe raza comunei Mărăcineni, pe DJ 203K, la 200 -300 de metri de pod.
„Da, aveți dreptate. E periculos. Ei i-am atras atenția proprietarului, a zis că-i taie. Eu sunt acum la București, să rezolv cu niște contestații pentru asfaltarea drumurilor. Știți că sunt un tip întreprinzător. Dacă, atunci când mă voi întoarce, nu vor fi tăiați și luați de pe marginea drumului, voi lua eu drujba și voi veni să-i tai”, ne-a declarat C-tin Dumitru, city-manager la Mărăcineni.
Pericolul este mare întrucât carosabilul, în ciuda traficului ridicat, este unul îngust.
„DJ203 K va fi modernizat. Deja s-a făcut licitație pentru desemnarea constructorului. A câștigat o firmă din Franța, dar din păcate s-a făcut contestație. Sper că la jumătatea lunii septembrie să se rezolve contestația, iar firma câștigătoare să se apuce de treabă”, a anunțat ieri Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.
Si daca erau masini parcate pe margine?Toata lumea isi lasa masinile parcate pe margine.Astea nu reprezinta pericol pentru orice neatent???Cetățenii sa fie atenti pe unde circula ptr ca nu avem străzi asfaltate de ani de zile dar avem trotuare….iar loc de circulat este.