Tatăl e buzoian, mama e croată din Zagreb. Piciul a crescut un an la Buzău, acum stă în Croația


Sunt trei buzoieni care s-au bucurat mai mult decât alții pentru calificarea Croației în semifinalele Campionatului Mondial.

Tată, fiu și bunic. Pentru că familia lor e jumătate română, jumătate croată.

Tatăl, Eduard Nicolescu, e manager la Buzău la o instituție care se ocupă de copiii mai puțin favorizați de soartă (Centrul de Recuperare, Reabilitare și Educație Specială Buzău).

A cunoscut în urmă cu șase ani la o conferință o fată din Croația. În urmă cu trei ani, Eduard și Marija s-au casătorit, iar de un an și jumătate au un fiu.

Bunicul e cunoscutul scriitor și istoric buzoian Valeriu Nicolescu.

Băiețelul, Dominik se află acum alături de mama sa la Zabreb, dar a crescut aproape un an la Buzău în perioada în care mama sa a fost în concediu postnatal după cum se poate vedea în fotografia alăturată realizată în parcul Crâng.

Se poate observa și că Marija îmbrăca o ie românească (a învățat în anul petrecut la Buzău să vorbească românește!), iar Eduard și Dominik purtau tricourile naționalei de fotbal a Croației. Probabil că bănuiau ei de pe atunci că alde Modrici vor fi surpriza mondialului.

„Croația este un exemplu pentru noi în toate domeniile…ar fi frumos să folosim legătura care o avem pentru a iniția proiecte comune și dincolo de cele pe care le avem deja în asistență- socială!” – Eduard Nicolescu, după meciul de aseară

De când cu mondialul familia româno-croată este într-o continuă bucurie. Atenție însă, lucrurile nu sunt întotdeauna roz pentru Eduard, Marija și Dominik. Tatăl are serviciu la Buzău, mama în Croația (tot în domeniul asistenței sociale), se văd destul de rar, iar dorul este mare.

Deși Croația și Zagreb sunt mult peste România și Buzău la toate capitolele, Marija ar fi acceptat să se mute la Buzău, alături de Eduard și Dominik! Unde mai pui și că e isteață și chiar pricepută în atragerea proiectelor cu fonduri europene! Poate, după citirea acestui articol, cineva se va sesiza și va face un mare bine familiei și unul mai mic asistenței sociale de la Buzău.

loading...

2 comentarii la „Tatăl e buzoian, mama e croată din Zagreb. Piciul a crescut un an la Buzău, acum stă în Croația

  • Frumos ” traseul ” tinerei familii Marija și Eduard Nicolescu , cu caracterul lui … european ! Mă bucur și pentru renumitul nostru istoric, dl. Valeriu Nicolescu și regret că nu poate vedea simpaticul cuplu româno-croat și mama lui Eduard – una din cele mai reușite Doamne ale Buzăului anilor 70 ( cu care Edi seamănă izbitor ) … In fine, m-aș bucura ca orașul – prin instituția abilitată – să facă o … ” achiziție ” de marcă prin aducerea dnei. Marija Nicolescu , cunoscîndu-i calitățile și dorința de a se muta la noi . Stiut fiind că Primarul Toma este un admirator al oamenilor talentați și folositori urbei, nu-mi rămâne decât să sper în lectura acestui material din partea domniei sale …

    Răspunde
  • Pffff….cum să lași Zagrebul pentru mizeria asta de oraș! Cum să crești un copil în țigănia asta de țară ,manelizată și coruptă! Oricum, din ce știu eu oamenii vor să plece ,nu să stea! Au pus chiar și casa în vânzare!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.