Unde au și unde n-au dreptate transportatorii

E cel fierbinte subiect al weekendului la Buzău.

Anunțata grevă – pentru luni dimineață – a transportatorilor de pe rutele rurale către Buzău.

Aceștia amenință că nu vor mai efectua – niciunul și deloc –  curse în ziua de luni (dimineață și la prânz), lăsând în aer muncitorii și elevii .

Cărăușii județeni acuză că Trans-Bus s-a băgat ilegal peste ei, că i-a deposedat de o parte importantă din călători și că expansiunea Trans-Bus îi va falimenta.

Revolta mocnită a transportatorilor s-a aprins după anunțul că Trans-Bus se va extinde către Țintești – Smeeni (începutul lui 2018), iar apoi către Cernătești, Stâlpu – Merei, Costești – Gherăseni și chiar spre Poșta Câlnău.

Ce transportatori au dreptate 

Au dreptate să se plângă transportatorii care realizează curse către cele mai îndepărtate comune din județ. De exemplu către Padina, în caz că Trans-Bus va ajunge la doar 4 km de Pogoanele cum se anunță.

Sau către Beceni – Vintilă Vodă în caz că Trans-Bus sa va extinde până la Cernătești. Acești transportatori pot reclama faptul că rămân cu puțini clienți, iar cursele nu mai sunt rentabile.

În acest caz, dacă predau licențele așa cum amenință, se pune întrebarea ce se va întâmpla cu acei călători (puțini) din comunele îndepărtate.

O discuție se poate face și în ce măsură e legal ca Trans-Bus să se extindă dincolo de primul cerc al comunelor din vecinătatea orașului. Lucru care poate fi contestat mai eficace în instanță și nu printr-o acțiune în forță, discutabilă, în care să aibă de suferit călătorii – folosiți ca masă de șantaj.

Unde n-au dreptate transportatorii

E un subiect care ar trebui să le dea de gândit transportatorilor. Faptul că toate comentariile – după primul articol care anunța greva – le sunt defavorabile!

Tocmai călătorii lor acuză prețurile mari (pentru profituri mari!), mijloace de transport precare, program nerespectat, călători înghesuiți ca sardelele etc.

Clienții lor sunt primii care solicită extinderea Trans-Bus și se bucură fățiș de posibila lor dispariție. Precum în cazul maxi-taxi, majoritatea patronilor sunt acuzați că 10-15-20 de ani au practicat prețuri mai mari decât ar fi trebuit și că profitul și l-au însușit – în loc să investească în condiții mai bune. Unii dintre ei (vezi cazurile V. Pașii și Gălbinași) abia după intrarea pe traseu a Trans-Bus au venit cu tarife la jumătate și autobuze mai bune. Prea târziu, după ani de umilire a călătorilor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Un Mercedes a izbit direct în portiera autoutilitarei Dacia CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

3 comentarii la „Unde au și unde n-au dreptate transportatorii

  • Nu era capitalism in Romania? Unde concurenta e buna si incurajata si unde cu cat sunt mai multi pe piata cu atat mai bine pentru piata si consumatori?
    Politicienii au obisnuit operatorii cu licente de exclusivitate pe un traseu, fara concurenta, si patronii au uitat ca ala nu era capitalism ci coruptionism care aducea averi lor in timp ce consumatorii erau batjocoriti ca nu aveau alternative.

    Foarte bine ca vine pe piata si un concurent puternic.
    Asa se vaitau si buticarii pana sa vina hypermarketurile, erau suparati ca vor beneficia consumatorii de preturi si conditii civilizate in hipermarketuri si nu vor mai calca in buticurile lor insalubre sa le produca averi.
    Au ramas pe piata facand averi doar cei ce aveau pozitie buna, de proximitate, in timp ce restul au resimtit scaderi de profit, ca o data ce consumatorul simte gustul civilizatiei nu se mai intoarce in comertul de secolul 19 decat fortat de imprejurari.

    Asa se va intampla si aici, vor sadea profiturile dar vor ramane pe piata, oricum au de unde sa scada, in momentul de fata preturile sunt supraumflate de 4 ori valoarea normala care aduce un profit decent.

  • Ce gândiți voi la momentul asta este doar jumătate de adevar . Majoritatea au făcut evaziune fiscală la greu. Au vandut bilete cu aceeași serie de 2 ori. De 3 ori chiar . Adică au înregistrat în contabilitate doar o singura vanzare de bilete. Si ei defapt au încasat de 2 ori sau de 3 ori plătind mult mai puțin. Asa ca nu trebuie sa ii plângem. Le ajunge banii care ii au la momentul asta sa trăiască până la sfârșitul vieții.

  • Ar trebui scoase toate autobuzele ca astia particulari ei fac lege unde au licente , ducetiva pe ruta Buzău Bălăceanu sunt cateva autobuze pe zi autobuze vechi patronul face legea an aceasta zona sa vedeti cat costa abonamentele si biletele este foarte mult si cata lume baga an autobuze fara caldura sau aer conditionat sunt foarte multi elevi an aceasta zona faceti ceva si o expertiza sunt doar 5 curse dus antors ,,muncitorii care fac schimbul 2 raman an oras ca ultima cursa e la 7,30 ,,asa ceva nu se poate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.