Veste bună. Se trece la asfaltarea gropilor de pe Bd. Unirii


În urmă cu câteva minute s-a încheiat, cu bine, proba la presiune a ultimului segment al noii magistrale de apă de pe (întreg) Bd. Unirii.

Inginer Euskadi: „Cu asta noi suntem aproape gata pe Bd. Unirii. Deja, azi, au venit cei de la Strabag să facă măsurătorile pentru a reasfalta zonele unde s-a intervenit pentru forajul orizontal”

Din informațiile reporterului buzoienii.ro, până pe 15 noiembrie totul trebuie să fie gata pentru proiectul de 15 mil. € ce a cuprins, la pachet, Bd. Unirii, Bd. Industriilor și strada Transilvaniei.

Cea mai bună dovadă

Faptul că Strabag va reasfalta pe Bd. Unirii (pe bani europeni), acolo unde altă firmă (Euskadi) a intervenit pe alt proiect (cel de apă), e cea mai bună dovadă că Uniunea Europeană și-a asumat defazarea nedorită a proiectelor de asfaltare și schimbare a țevilor de apă.

Toma și ajutoarele sale din primărie nu au fost „incompetenți” așa cum au acuzat, facil, dar incorect, unii buzoieni, îndeosebi cei cu interes electoral.

Cei care au criticat Primăria Buzău, „incompetenții ăștia bagă țeava de apă pe Unirii după ce au asfaltat”, dacă ar fi fost la butoane ar fi procedat similar. Doar un exaltat ar fi refuzat în 2020 cele 15 milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru modernizarea, la pachet, a Bd. Unirii, Bd. Industriilor și a str. Transilvaniei pe motiv că în toamna anului 2023 urma să se mai bage, pe alt proiect, o țeavă de apă pe Unirii. De pe margine, din opoziție, e ușor să critici și să-i faci pe alții proști. Dar, uneori, treaba asta e mai puțin morală.

Citește și:

loading...

Un comentariu la „Veste bună. Se trece la asfaltarea gropilor de pe Bd. Unirii

  • 15 milioane?waw.Sincer încep sa am semne mari de întrebare privind suma aceasta în raport cu calitatea lucrărilor.Stiu,vei zice ca sunt în opoziție,ca sunt cârcotaș sau vei trunchia mesajul,dar 15 milioane euro însemna pavaje de granit natural peste tot,chiar și mobilier urban.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.