„Eu vreau! Trebuie să fiu sănătos și să mă vrea și partidul”

„Ce faceți la anul ? Candidați la Parlament sau tot la Consiliul Județean ?”

Întrebarea i-a fost adresată șefului CJ Buzău zilele trecute la TV Buzău.

Emanoil Neagu: „Știu că există această discuție, dar opțiunea mea numărul 1 e să continui la CJ Buzău. Dar, important e să fiu sănătos și să mă mai vrea și partidul. Sănătos ar trebui să fiu, fac sport și duc o viață destul de echilibrată”.

Dacă va fi nominalizat de PSD, atunci Neagu va obține cu siguranță al treilea mandat de președinte al CJ Buzău.

Citește și:

loading...

11 comentarii la „„Eu vreau! Trebuie să fiu sănătos și să mă vrea și partidul”

  • Dar oamenii, alegătorii, ar trebui să-l mai dorească? În mintea-i nepăsătoare consideră partidul o entitate de sine stătătoare, superioară, dacă nu supremă, și nu un grup de inși adunați în jurul unei doctrine, a unui set de principii și idei despre viață. Că aceste idei și principii diferă pe traseul de la grup, până către cei din exterior, e altă poveste și se numește politică.
    Dar să zicem că partidul îl vrea, pentru că la ce mătasea broaștei au avut grije să crească pe balta pesedistă, cel mult nămol să mai scoți de acolo, că vietăți de unde?!? Și atunci, cu nevertebrata în frunte, că și planeta tot cu unicelulare s-a făcut mare, iar la nevoie a supraviețuit prin gândăcisme, ne vom simți obligață să-l votăm, că-l mai suportă partidul? Sau cum?!?
    Adevărul că nu cred că-și poate cineva dintre noi măcar imagina o viață fără de festivalul de excepție de la Monteoru, imobile demolate și atât, ori renovate și atât, și alea arar, ori drumuri județene propuse spre rebrenduire cu denumirea de căi bătute. Și atât, că și așa e imens față de ce merităm!

    Răspunde
  • ..noi, de exemplu,nu vrem deloc!…

    Răspunde
  • Păi, ce să caute tov. Neagu în parlament când la șefia CJ Buzău se „mănâncă” mai bine?! Are aproape toți primarii din comunele buzoiene la picioare și nu numai…
    Cât despre locuitorii județului Buzău, să fie sănătoși. Ce a făcut tov. Neagu pentru aceștia? NIMIC! Sau mai nimic! Încă avem drumuri județene care nu au fost asfaltate niciodată, nu există alimentare cu apă, cu gaze, nu există canalizare, wc-urile fiind tot în fundul curții, transportul în comun lasă de dorit, unitățile sanitare lipsesc, iar drumurile comunale sunt de pământ. Ca odinioară!
    În schimb, tov. Neagu și primarii săi prosperă de la an la an. Se miră că se depopulează satele, dar nu există drumuri asfaltate.
    Din piscina vilei tov. Neagu de pe Valea Buzăului viața se vede altfel.

    P.S. Cumva tov. Neagu se așteaptă să fie rugat să candideze la șefia CJ Buzău? Poate de către cei din PSD.
    P.P.S. Cel mai bine ar fi dacă tov. Neagu nu ar mai ajunge șef al CJ Buzău.

    Răspunde
  • Tereacă, întreabă-l pe Neagu cât costă pantofii, costumul, cămașa și cravata pe care le-a purtat în emisiunea la care face referire. Asta, așa, ca să vezi și tu la ce nivel trăiesc aleșii noștri.

    P.S. Sper să lași comentariul meu.

    Răspunde
    • Intrebi cat costa in banii nostri sau in banii lui? In banii nostri probabil ca sunt scumpe insa in banii lui sunt chiar un chilipir.
      E o chestiune de perspectiva, stimabililor. Intotdeauna in istorie cei mai potriviti a-i reprezenta pe saraci au fost bogatii.

      PS. Tovarase Tereaca, de unde stie domnia voastra cu atata certitudine despre tovarasul Neagu ca va obtine „cu siguranta” al treilea mandat la CJ Bz? Aveti informatii dintr-un sondaj (ori poate mai multe) sau e doar asa, „pregatirea” publicului pentru ce va sa vie?

      Răspunde
      • Sunt 100% că așa va fi. Pe vremea lui Boșcodeală inventasem o zicere și mă mândream cu ea. „Dumnezeu de-ar candida, tot Boșco ar câștiga”. Ce dvs. aveți vreun dubiu că nu va câștiga candidatul PSD în jud. Buzău ?

        Răspunde
        • Vorba s-a și se va aplica și lui Toma?!!
          In orașul Buzău, este aproape imposibil ca cineva să nu fie legat de altcineva care e legat de un candidat, prin locul de muncă (Compania de Apa, Urbis, TransBus, Ram și Pietele aduna cateva sute bune de salariati) ori încrenagături de rudenie. Restul, și care și votează, ori sunt membri ori simpatizanți activi, ori cei care urăsc visceral un candidat, pur și simplu.
          Așadar, vorba cea mai realistă și de actualitate ar fi: și o poză înrămată dacă va candida pe listele psd, acela va fi ales. Ar fi la fel de utilă poza înrămată precum un cimpanzeu, dar măcar am fost harnici și docili și am ales.
          Oare sunt comode textilele de pe Neagu, ajută la alergat? Nu cred că mai merge mult cu vorba fină și dulce, cum ar spune bombardierii fioroși.

          Răspunde
        • Va câștiga, din păcate. Nici nu trebuie să își facă campanie electorală. Se pune în mișcare mașinăria PSD din județ și câștigă detașat tov. Neagu. Pe de altă parte, nici nu se arată vreun contracandidat demn de votat. Nu avem pe cine vota!
          Neagu este bugetar, dar își permite multe…

          Răspunde
  • Imaginea Romaniei – politicieni blazati, studii minime, competente la fel, in pozitii pe viata…. deasta am plecat, si bine am facut ! Nici macar vara in vacanta nu mai venim…. pacat de tara asta

    Răspunde
    • Mandatele aleșilor locali ar trebui limitate!

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.