S-a ajuns din nou cu lucrarea lângă pod

Va urma o săptămână dificilă pentru șoferii care accesează Bd. 1 Decembrie, dar și pentru cei care coboară de pe podul Drăgăicii.

Muncitorii de la Troia au ajuns cu lucrarea aproape de rondul de la piciorul podului Drăgăicii.


Consecință. De câteva zile se circulă din nou la semafor, cu formarea unei coloane de mașini sus pe pod:



E și o veste bună. De mâine, muncitorii de la Troia vor începe să aducă și să compacteze umplutura în vederea realizării terasamentului:

S-a săpat până la 40-50 de centimetri. Așadar, pe Bd. Republicii nu se face o simplă asfaltare, ci o lucrare ca la carte, cu terasament, pentru 30 de ani (pentru a răspunde celor mai puțin informați care au întrebat sau încă mai întreabă „de ce nu s-a terminat în două săptămâni?”)

Cu începere de luni, dacă nu va ploua, într-o săptămână terasamentul va fi gata (de la gară până la pod Drăgaică), ceea ce va permite circulația rutieră pe ambele sensuri.

Apoi, imediat ce va veni o zi frumoasă, cu temperaturi peste 10 grade, se va turna primul strat de asfalt (și pe sensul gară – pod Drăgaică).

În paralel cu carosabilul, muncitorii de la Troia realizează și trotuarul cu dale și cele două benzi (tur-retur) de biciclete
După finalizarea Bd. 1 Decembrie, muncitorii de la Troia vor îndepărta balizele din plastic și vor realiza un rond ca la carte la piciorul podului Drăgăicii.

UPDATE (duminică): Muncitorii de la Troia au lucrat și sâmbătă, iar progresul e deja vizibil:

Citește și:

loading...

6 comentarii la „S-a ajuns din nou cu lucrarea lângă pod

  • Poate e vremea buna sa se încheie odata. ca se blocheaza constant traficul pe pod

    Răspunde
  • Galaxia noastra, o sa moara peste miliarde de ani, dar asfaltul de pe Bd.Republicii si 1Decembrie, o sa dainuie.

    Răspunde
  • Totul „ca la carte”. Mai putin clampanitul capacelor de canal, de pe receptionata strada Bd.Republicii. Si pe 1 Decembrie 1918 va fi la fel.

    Răspunde
  • Este foarte simplu. Interzicerea circulației pe 1 Decembrie de la pasarelă spre rondul de la podul deagăcii.

    Răspunde
  • in Germania se face baza de beton si apoi asfalt
    zic si eu
    nu cred k nemtii sunt mai destepti k noi…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.