Șapte greșeli + un sfat

Șapte greșeli/erori a identificat reporterul buzoienii.ro. Cauze ale celor patru egaluri consecutive din play-off și ale înfrângerilor anterioare (de exemplu 0-2 la Reșița).

1) Jucătorii Gloriei s-au învățat leneși, comozi, se mulțumesc cu puțin. Își primesc banii și fără să iasă din zona de confort. Numai că în viață, ca să reușești ceva deosebit, trebuie muncă multă și chiar sacrificiu.

2) Înaintea jucătorilor, e de vină Prepeliță. Un antrenor fricos, care la 1-0 la Mioveni, de pildă, a scos un mijlocaș (Perianu) ca să bage al treilea fundaș central (Crișan). Fază tare, la finalul meciului, tocmai el, fricosul, s-a găsit să-i acuze pe jucători că „s-au retras prea mult”. Păi cine a ordonat retragerea, nu tu ? De ce n-ai băgat al doilea vârf, de exemplu pe Dumitrache lângă Chicăroșă, ca să câștigi cu 3-0 ?


3) Prepeliță a greșit și la Slobozia. L-a scos pe Dumitrache, jucător ofensiv ca să bage un fundaș, Sălceanu. Gloria oricum nu era prea ofensivă, schimbarea asta a redus spre zero atacul. Slobozia a fost invitată să atace și, logic, a făcut-o și a egalat.

4) Prepeliță a venit din cantonament cu o echipă mai bună, mai ofensivă. Dar, fricosul a stricat-o după două etape. Cecenul Akhmatov, deși a dat un gol frumos la Hunedoara, nu știe cu bășica, nu driblează, e rudimentar, tăietor de lemne. Cu el pe teren, jocul ofensiv al Gloriei se reduce cu 30-40%.


Adăugați-l în linia mediană a Gloriei pe Dumitrașcu, greoi, lent, ieșit din formă, ținut nemeritat titular (nu degeaba l-a dat și Rednic afară!) și aflați de ce Gloria nu mai bate pe nimeni.


5) Joacă, domnule Prepeliță, cu Dumitrache, Cr. Dumitru și Șteau titulari dacă vrei să mai câștigi vreun meci! Și nu-i schimba după pauză când ai 1-0. Joacă ofensiv să faci 2-0, 3-0, că ai în față niște echipe ca vai de ele, nu joci cu Real Madrid. E o vorbă veche în fotbal, atacul e cea mai bună apărare.


6) Gloria are probleme și la Buzău, nu doar în deplasare. S-a văzut cu Șelimbăr, echipa nu-i antrenată să atace, să (în)frângă o echipă care-și pune autobaza în poartă. Ne-am obișnuit cu jocul fricos, economicos, la mica ciupeală și acum nu mai știm să atacăm.

7) Pare că fricoasă și nesigură pe sine e și conducerea clubului din Crâng (dacă o fi vreuna). Poate că nu-i cea mai bună comparație, dar dacă Prepeliță era la FCSB, credeți că-l lăsa Becali să joace așa defensiv ? Domnilor, Gloria Buzău nu-i un nume mare în fotbalul românesc, dar nici așa, să ne tremure chiloții când jucăm cu Slobozia, Mioveni, Șelimbăr, Hunedoara etc.

În concluzie, dacă vor să promoveze direct, cât încă nu-i totul pierdut, cei de la Gloria trebuie să se apuce să joace fotbal (ofensiv), să caute să dea goluri, nu doar să nu primească. Noi n-avem echipa Oțelului Galați de anul trecut, nici priceperea lui Dorinel Munteanu, să jucăm doar la 1-0 și să fim în stare să ținem de rezultat.

Citește și:

loading...

11 comentarii la „Șapte greșeli + un sfat

  • Pingback:

  • ați uitat greșeala cea mai mare – finanțarea de la stat

    Răspunde
    • Corect! Nu doresc sutinerea fotbalului din fonduri publice!

      Răspunde
    • Bravo. De asta nu le merge bine, blestemele celor care platesc taxe pentru circul asta

      Răspunde
      • Nu se dorește promovarea chiar nu se vede ?Suntem un oraș prea mic să ne dorim promovarea dar asta eee

        Răspunde
        • Sa il aduca pe Ilie Stan înapoi urgent… Pe Prepeliță nu il doare sufletul de Buzău… Lasa sa ne doară pe noi la buzunar!

          Răspunde
  • Vezi ca Pandele a jucat sezonul trecut la Buzau, acum e Perianu

    Răspunde
  • Nu mai dați bani noștri care muncim , ăstora care joacă la mișto!
    Nea Tomel, gata bre , a murit nea Nicu, terminați cu risipa banilor

    Răspunde
  • Poate interesul lor este să ajungă la baraj nu la promovarea directă.
    Așa pot vinde meciul de promovare cum s-a mai întâmplat la Buzău!
    Și se lamentează că nu vin oamenii la stadion. De scârbă! Stiu dinainte ce se întâmplă. Cel mai rău lucru este că ,prin comportamentul lor, nu creează o emulație în rândul tinerilor să vină la stadion!
    SĂ VĂ FIE RUȘINE TUTUROR CELOR CARE CONDUCEȚI FOTBALUL BUZOIAN!

    Răspunde
  • Acesta este cuvântul corect ”scârba”. Sunt mulți suporteri care stau acasă și nu vin pe stadion pentru că nu au ce vedea, avem o marionetă de antrenor, niște panarame de jucători, nu fotbaliști și o conducere incapabilă și indolentă.
    Sportul trebuie susținut din banii comunității, altfel nu ar putea exista, problema la Buzău este că aici este un amatorism total , de sus până jos și la fotbal și la handbal.

    Răspunde
    • Baaaa, ăștia sunt fotbaliști bugetari!!! Și la fel că toți bugetarii au doar o viteza, pe loc. Ce va mai mirați!!!. Ăla care lucrează la privat știe că dacă trage chiulul firma s ar putea închide. La stat nu se închide nimic, salariul merge, avem tot felul de pretenții și muncă putina, răspundere deloc..

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.