Toma a dat startul programului de asfaltare din 2018. Iată care va fi prima stradă pe care se va intra

E o rocadă care îi va mulțumi pe unii și îi va nemulțumi pe alții.

Programul asfaltărilor din 2018 nu va începe așa cum s-a anunțat cu Aleea Sporturilor.

Printr-un comunicat remis azi presei locale, municipalitatea a anunțat că prima arteră care va fi reabilitată în această primăvară va fi Calea Eroilor.

E vorba mai exact de șoseaua din Bariera Ploiești care pornește de la intersecția semaforizată (Bd. Unirii – Bd. 1 Decembrie – Bd. Mareșal Averescu) și ajunge până la intersecția cu Șoseaua de Centură – Pasarela Nehoiu.

Modificarea a fost motivată de evenimentul de amploare (inter)națională care se va desfășura pe 17 mai (Ziua Eroilor) la Cimitirul Eroilor din Buzău.

„Se modernizează întreaga zonă – trotuare, străduțe laterale, pistă de biciclete, zona cimitorului  – și nu putea fi lăsat tocmai carosabilul deoparte. Vor fi din câte am înțeles invitați din străinătate, ambasadori, șefii statului român. Vom lucra și peste program, și în weekend, astfel încât la final buzoienii să se poată mândri cu această zonă. După ce terminăm aici, ne vom muta pe Aleea Sporturilor”, a precizat Silviu Nicoară, director Urbis Serv.

Pe durata lucrărilor ce vor începe marți 10 aprilie se va interzice accesul autovehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone pe sectorul de drum delimitat de Aleea Industriilor ( Rond PRAKTIKER) – Pasaj Drăgaica – b-dul 1 Decembrie 1918 – Bariera Ploiești – b-dul Unirii (tronson Bd. Mareșal Averescu – Centura Buzău Nord).

Primarul Toma a anunțat că în 2018 în mun. Buzău se vor asfalta o sută de străzi. 50 vor fi făcute de firma din București care a câștigat licitația pentru străzile de pâmânt, iar 50 de Urbis Serv.

restrictie circulatie
loading...

4 comentarii la „Toma a dat startul programului de asfaltare din 2018. Iată care va fi prima stradă pe care se va intra

  • Pe Transilvaniei cand se asfalteaza? Ne rupem masinile in fiecare zi si nu imi aduc aminte sa ne dea Primaria bani de reparatii!!

    Răspunde
  • Pe Transilvaniei nu ar trebui să intre acum. A fost singura stradă reparată și răs reparată de Boșcodeală an de an. Că o făcea prost ca să fure banii e clar, dar mulți „transilvăneni” încă mai plâng după el. Așa că să-l plângă în continuare…

    Răspunde
  • Pentru Dobre: Str.Transilvaniei este una dintre cele mai circulate străzi din oraș datorita deschiderii spre Brașov! Așa că n-are legătură cu ceea ce ai vrut dumneata să insinuezi.

    Răspunde
  • Nu știu de ce ,dar mie îmi inspiră încredere programul acesta al asfaltărilor ,pentru că dl Primar ce a gândit a și făcut .Recunosc însă că mă bucură nespus noile piste pentru bicicliști ,și mă bucură la fel de tare ca și promisiunea de a eradica problema câinilor vagabonzi .Eu îi urez succes ,și când asfaltează ,să o facă până aproape de borduri ,fiindcă acolo sunt cele mai multe gropi .Numai bine .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.