Zvonul zilei: Boșcodeală va prelua PNL Buzău. Iată ce zic colportorii

E posibil să nu fie așa, iar fostul primar să-și vadă de ale lui.

Informația, reală sau doar fabricată de unii, nu e însă invenția reporterului buzoienii.ro.

Acesta doar a preluat-o din mai multe surse, de mai multă vreme.

Cert e că, după mazilirea de aseară din funcția de președinte al organizației municipale a PNL Buzău a lui Adrian Zoican, reporterul a fost acroșat din nou cu astfel de alegații.

Ele pot avea un sâmbure (poate chiar un miez) de adevăr sau pot fi doar rodul frustrărilor unora.

„Romanescu e înțeles cu Tescaru și Boșcodeală. Credeți că revenirea în partid a lui C-tin Ionescu e întâmplătoare ? Totul decurge conform unui plan bine stabilit, inclusiv cu termene exacte. În plan era înlăturarea lui Zoican în 2017. De-asta și graba de a se face aseară, pe urmă venea Crăciunul și Anul Nou peste ei. Totul e bine stabilit, la momentul oportun vor apărea în față și păpușarii”, susțin colportorii.

Pentru PNL, preluarea de către Boșcodeală și ai lui, n-ar fi din punct de vedere al procentului în alegeri un lucru rău.

Fostul primar are relații puternice și un bazin electoral considerabil. Ba chiar, unii avansează ideea că PNL – Boșcodeală, va deveni la Buzău un concurent serios pentru PSD – Ciolacu – Toma.

Citește și articolul: Lacrimi pe scenă! Toma nu și-a putut stăpâni emoțiile! Iată discursul unui primar emoționat

În plus, Boșcodeală are inclusiv afinități liberale, el fiind ales primar în 1996 pe listele PD, după care a trecut la APR care a fuzionat apoi cu PNL.

loading...

2 comentarii la „Zvonul zilei: Boșcodeală va prelua PNL Buzău. Iată ce zic colportorii

  • Daca o sa se intample asa ceva, o sa mi se provoace o greata mai mare decat atunci cand ii vad pe fanii PSDistilor cum isi sustin liderii politici in timp ce acestia fura si mazilesc legile justitiei.

    Răspunde
  • După PD, APR, PSD, ce mai rămăsese? PNL, asta până la înființarea altor inițiale, că oculta lucrează din greu pentru binele poporului.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.