Anunțul făcut azi pe facebook de mama elevului cu media 2 la purtare

„Gata! Fiu-miu a terminat 12 clase la Hasdeu!”, a anunțat azi pe facebook mama lui Andrei Voicu, elevul cu media 2 la purtare după o postare pe facebook considerată jignitoare la adresa profesoarei de desen.

„A scăpat de tortura psihică la care a fost supus de directorul Banu. Ne pregătim de Bac. Notele din Bac arată cât de pregătit a fost, nu notele date de profesori! Ce bine că nu se echivalează ptr. diploma de Bac mediile din liceu! Succes!”, a adăugat mama elevului.

Cum a rămas cu media 2 la purtare ?

Încă nu e decis nici acum! Pe fond, la Tribunalul Buzău, judecătorul a decis anularea mediei 2 (pe semestrul I din clasa a zecea). Însă, conducerea Hasdeului a făcut apel. Un nou termen, posibil ultimul, e programat marți la Curtea de Apel Ploiești.

Dacă judecătorii de la Ploiești vor păstra sentința de pe fond atunci elevul Andrei Voicu va primi probabil 10 în loc de 2 (pe semestrul I).

Dacă se va decide în favoarea conducerii liceului, atunci se va păstra media 2 la purtare pe primul semestru și 6 pe întreg anul (în semestrul doi a primit nota 10).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

30 de comentarii la „Anunțul făcut azi pe facebook de mama elevului cu media 2 la purtare

  • Cu alte cuvinte mama spera ca Baiatul va fi tare la Bac si va avea o medie ce-i va permite accesul in facultataea dorita. Intelegem ca de fapt nu va fi o facultatae buna pt ca acelea ORGANIZEAZA ELE ADMITEREA, iar media de la bac intervine doar la medie egala la aceasta amitere. Nota aceea de 2 l-a trezit la realitate si a facut ce trebuia si ce reprezinta sa fii elev la Hasdeu, terminand cele 12 clase. Cu mama e mai greu, pt ca si comportamentul baiatului a fost indus de educatia primita in familie. Acum a trecut de 18 ani si raspunde pt faptele lui, ii urez succes.

    Răspunde
  • Cu oricine ai sta de vorbă în Buzău, foşti elevi sau părinţi (chiar şi o bună parte din profesori), numai păreri negative auzi de acest director (desigur, nu şi din partea ,,căţeilor” din clica lui).
    Monica Tatoiu (care înainte de a deveni întruchiparea femeii de afaceri de succes din România, a fost o distinsă profesoară de matematică tocmai la number 1-ul colegiu naţional Sf. Sava, deci ştie foarte bine ce vorbeşte !!) avea mare dreptate – MARILE TICĂLOŞII DIN ÎNVĂŢĂMÂNT SE ÎNTÂMPLĂ LA UNELE LICEE MARI, DE PRESTIGIU MARE, CU AMBIŢII MARI…. Adică abuzuri (făcute constant şi nonşalant), afaceri cu transferuri sau ,,locuri speciale” an de an pentru „şmecherii” cu bani care n-au nicio treabă cu cartea, pilăraie maximă şi lipsă de orice morală şi corectitudine, dar mai ales o infinită aroganţă şi dispreţuire pentru omul / elevul sărac, nepilos sau neşpăgar (dar totuşi SERIOS), manifestată inclusiv prin încălcarea drepturilor acestuia (prin discriminări, insulte şi umiliri publice, mai ales).
    Ei bine…. Cazul elevului ANDREI VOICU a ajuns, în sfârşit, să aducă în atenţia opiniei publice, locală şi naţională, tot acest management canceros (că nu ştiu cum să-l numesc) practicat de acest director Banu. Această complexitate de anormalităţi şi nedreptăţi care musteşte în Haşdeu încă din anii ’90, de când acest respectabil director a ajuns în funcţie managerială.

    P.S. – Declar aceste lucruri în calitate de MARTOR, la cele văzute şi simţite acolo, la ani buni distanţă după ce am reuşit să termin Haşdeul, putând compara deci cum era înainte de Banu cu ce este acum, dar şi în calitate de părinte, confruntându-mă şi din această postură cu o serie de nereguli. Spusele mele cu siguranţă le poate confirma multă lume.

    P.P.S – Felicitări din toată inima elevului ANDREI VOICU şi mamei sale. Ambii pot fi consideraţi 2 eroi, luptând în mod public pt. a-şi demonstra NEVINOVĂŢIA.

    Răspunde
  • Nu a terminat 12 clase la Hașdeu, ci clasa a XII-a la Hașdeu. Efectiv la Hașdeu a făcut două sau trei clase.

    Răspunde
  • Cand vrei sa fii cadru didactic trebuie sa ai mai multa grija pe unde iti afisezi chilotii, copiii sunt copii si „taxeaza” orice derapaj de la etica profesionala. Scoala, stiu eu, ca este un sistem de educatie, ce educatie primesc copiii de la asemenea profesoara?

    Răspunde
  • Tereaca,iar ai reluat tigania asta cu „geniul sahist” si toata mizeria imprastiata peste invatamantul buzoian de o mama isterica si interesata sa isi vada puslamaua devenita „vedeta”? Mai bine fa un articol despre groapa de gunoi de la Galbinasi, ca si acolo pute la fel de ….”pestilential”. Sau esti „interesat” de „ofertele” paparudei de mă-sa de o promovezi cu atata sarg? Fă, măi tereaca, jurnalism si lasa dracului prostiile astea in plata Domnului!

    Răspunde
  • @Scarbit, nu te mai obosi să-i faci reproş dlui Tereacă, care doar îşi face datoria de jurnalist, că oricum acest caz e deja super-mediatizat pe o grămadă de televiziuni şi newssite-uri NAŢIONALE, deci ştie toată ţara de el. Iar groapa de gunoi de la Gălbinaşi în niciun caz nu pute atât de insuportabil cum pute în astfel de şcoli cu directori abuzivi, îngâmfaţi şi bine cuibăriţi politic, care au ajuns să transforme şcoala – instituţie a statului – în propria lor feudă personală, ajungând astfel să facă ce vor ei acolo… Şi peste lege, şi peste morală, şi peste orice urmă de bun-simţ. Ăsta nu mai e învăţământ iar astea nu se mai pot numi cadre didactice sau directori de şcoli ! De aceea, trebuie luată ATITUDINE !

    Răspunde
  • Ce aveți cu acest copil, a omorat pe cineva? Chiar daca a greșit a fost o chestie banala, dar de, când ataci feblețea cui nu trebuie ți o iei.
    Multi cuconi bine pusi au cucoane bine puse!!!

    Răspunde
  • Nu stiu de ce nimeni nu s-a sesizat de hoțiile facute în Hasdeu, an de an, cu transferurile elevilor, au ajuns si elevi de la Liceul Sportiv acolo, incepe anul cu 28 de elevi si termina 35.Nu puteau intra pe medie mare si corect, se rezolva dupa semestrul I, nu contează de unde vii, mai ales daca părinții au ambitie ca al lor copil, desi e bâtă, sa ajunga la Hasdeu, iar altii foarte buni nu pot, din pricina pilelor. Copilul meu a terminat la acest liceu si stiu ce era.

    Răspunde
  • Bravo mamei!
    Asa se invata copilul sa aiba tupeu in viata, iar profesorii sa indure bataia de joc din partea Majestatilor Lor, Elevii.
    Este o lectie pe care sunt sigur ca individul o va retzine si o va folosi cu succes in viitor.
    Ca sa vezi ce specimen a ajuns etalon de admiratie la Hasdeu!…..[Leo]

    Răspunde
  • pentru Leo…

    Dle Leo, te respect ca… comentator, comentariile tale sunt în mare parte pertinente, dar de data asta te înşeli total !!!
    Dacă nu cunoşti bine toate datele problemei, cu tot cu dedesubturile ei, nu doar cu aparenţele ei, e bine să te mai abţii de la comentarii.
    Încă mai rămân la părerea că eşti un comentator cu creier uman, şi nu cu creier reptilian, pentru că numai cineva cu creier reptilian poate da dreptate unui asemenea director. Dacă nu ai avut prilejul să-l cunoşti personal, interesează-te mai bine (la surse cât mai AVIZATE) cum e acest director şi cam ce năravuri are, şi apoi să mai vorbeşti.
    Şi mai reţine că nu toţi profesorii sunt atât de profesori, precum îi crezi tu. Învăţământul nu întâmplător a ajuns la pământ.

    Răspunde
  • Contra-contra-raspunsului.
    Dar de cand un elev cu probleme de comportament isi permite sa faca apel catre cei cu aceeasi mentalitate deficitară ca a lui, sa-i gaseasca profesoarei pe cineva de care ,,sa se lipeasca”. Aceasta este preocuparea d-lui elev, sa „lipeasca” pofesoarele?
    Daca un astfel de elev s-ar apuca sa scrie astfel referindu-se la sotia dvs, i-ati lua tot atat de vehement apararea?
    Eu am făcut liceul la ,,M Eminescu” pe vremea profesorilor Paunel-matematica[Hasdeu] si Cojocaru-latina, Costea-matematica, Mihai-muzica, d-na Clont-socialism [toti de la Eminescu], dar o asemenea magarie nu ne-ar fi trecut nici macar prin gand sa ne-o permitem fatza de orice profesor. De ce incurajati marlania elevilor si injosirea profesorilor?
    Si ce daca profesoara canta, indiferent ce piesa si indiferent cum era imbracata in clipul respectiv? Scena este una, scoala este alta. De cand elevul are privilegiul sa faca apeluri pe Internet, sa-i gaseasaca profesoarei ,,un baiat”? Cred ca intreceti masura fiind partas la o asemenea obraznicie.
    Nu stiu cine este director la Hasdeu, ce face, ce fura si nici n-are vreo importantza. Important in cazul acesta este ca i s-a facut pe plac unui elev in detrimentul unui cadru didactic……[Leo]

    Răspunde
  • Pt cei ce aparati elevul. IMI PUTETI SPUNE CARE ESTE REZULTATUL controlului facut la liceu de Corpul de control al Min. Inv. ? Mama nemultumita a fost primita de Anisie in audienta si comandase acest control, anuntat chiar pe TV national. Culmea este ca ”asupritul” nu prea era pe la scoala si nu putea fi ascultat, dar poate ne spune mama care-i rezultatul ?

    Răspunde
  • Atât de vătămată la creierul mic a ajuns societatea încât se găsesc destui adepți ai ideii că pot deveni șefi de stat, miniștri, șefi de autorități publice, magistrați, economiști, ingineri, și ce mai vor ei, fără disciplină și mai ales fără profesori !!! Mama elevului, principalul factor „educativ” al propriei odrasle, crede că a scăpat de profesori iar notele la bac vor fi date de extratereștri. Aferim!

    Răspunde
  • Doua intrebari de baraj:
    Care este datoria elevului:
    -Sa invetze si sa fie prezent la ore?
    -Sau s-o faca pe criticul muzical si petzitorul profesoarei de desen ca sa-i gaseasca ,,un baiat”, fara a fi fost solicitat in acesta actiune de impricinata pofesoara?
    Voi va dati seama ce loaza de elev aparati? Va mai mirati ca atata nas li s-a dat unor astfel de specimene, incat au ajuns sa-si bata pofesorii in clasa?…..[Leo]

    Răspunde
  • pentru dl Leo (Contra-contra-rasp)…

    Stimate domn, deci recunoşti până la urmă :nu ştii cine e director la Haşdeu şi ce face acolo. Taman cel mai important detaliu din toată povestea asta, care chiar contează!
    În concluzie , e clar că atunci comentezi doar ca să te afli în treabă… Iar comentariile tale, care nu ţin cont nici de o bună cunoaştere a problemei şi a personajelor implicate în această problemă, nici de morală, nici de etica pe care ar trebui s-o ofere un cadru didactic în cazul nostru, nici măcar de dreptul minimal al unui copil (fie el mai glumeţ dacă găseşte motivul) , îşi pierd orice logică şi orice credibilitate. Păcat, te credeam un comentator inteligent.

    Răspunde
  • Contra- raspuns ,tu de fapt esti Contra -Director Hasdeu ,pe tine te doare-n spate de ”teribilismele” sahistului. Te intreb pe tine,vad ca te dai informat,care este rezultatul controlului facut la ordinul lui Anisie ? De ce miile de elevi ai liceului nu -i iau apararea ”petitorului” De ce colegii lui de clasa nu o fac,pt ca au atatea canale media unde identitatea le este protejata ? Parerea mea este ca au bun simt si nu aproba aceste comportamente ale colegului lor,pt ca exista dovezi clare ca acelasi comportament il are si fata de ei.

    Răspunde
  • Doar 3 precizări pt. puţinii inşi care încă se mai poziţionează împotriva lui Andrei (şi a mamei sale):

    1. Cazul acestui copil cu siguranţă NU E SINGULAR (lucru subliniat şi de dna Monica Tatoiu, că tot s-a mai pomenit de dânsa mai sus). Cu siguranţă au mai fost elevi/părinţi care au avut de suferit abuzuri din partea acestui director (dovadă că unii din ei chiar au şi răbufnit pe reţelele de socializare la ştirile despre acest caz).
    IAU APĂRAREA ACESTUI ELEV ŞI ÎN NUMELE TUTUROR CELORLALŢI ELEVI CARE AU AVUT DE SUFERIT DE-A LUNGUL TIMPULUI DE PE URMA UNUI ASEMENEA DIRECTOR (a spus-o foarte clar dna Tatoiu).

    2. Cu toţii am fost adolescenţi. Şi cam cu toţii ,dacă ne-am fi văzut o profesoară cum cântă golaş şi ridicol , am fi fost tentaţi să facem o remarcă glumeaţă la adresa ei cu prietenii. Ghinionul acestei profesoare e că aceşti copii din ziua de azi sunt generaţia Facebook , iar glumele lor apucă să circule mult mai mult în virtual, unde primesc like-uri, commenturi spumoase şi li se dau share mai departe.
    PRIN URMARE, tu ca profesoară eşti responsabilă de cum te-ai afişat, nu copilul că l-ai făcut să se amuze !

    3. Iar tu, ca director (sau voi, ca directori, pt. că decident a fost şi Ţepeluş adjunctul, nu doar Banu) să apari în faţa camerelor declarând că ai decis pedeapsa pedepselor – EXMATRICULARE (pentru că asta s-a dorit în primul rând iniţial !!!, dar s-a renunţat la idee după ce presa a intrat pe fir) + NOTA 2 LA PURTARE…. asta deja pute a DICTATURĂ GROSOLANĂ !!!!!!!! A SATRAPIE DEZGUSTĂTOARE !

    Răspunde
  • Ptr d-l @Contra-contra….. de la 14:18
    De cand ,,dreptul minimal” al unui elev este sa caute ,,un baiat” ca s-o cupleze pe profesoara lui, in loc sa-si vada lungul nasului si sa se ocupe de invatatura? Este cumva agentie matrimoniala si a fost solicitat in acest sens de profesoara lui?
    Vazand-va optica aceasta bolnava care numai inteligentza nu denota, ma bucur ca v-am dezamagit. N-am nevoie de admiratia unei persoane care incurajeaza marlania si lipsa bunului simtz intr-un liceu de renume national.
    Observ si cocofixul pe care il aveti cu directorul liceului, pe cand problema reala este comportamentul elevului.
    Prevad ca acest specimen va avea un viitor de succes, avand exact ceea ce-i trebuie in societatea actuala: tupeu, nesimtzire, marlanie, mediocritate. Va fi foarte cautat in politica mioritica …..[Leo]

    Răspunde
  • Citesc pe aici niste „comentarii” ale unora ce semneaza „Moral” ,care se cred Esop sau poate La Fontaine si cred ei, ca impart dreptatea asemenea „gigantilor juristi” Tudorel Toader,Dorneanu si Weber.Mai avea putin si solicita interventia trupelor NATO pentru salvarea „geniului sahist” (de fapt doar o „piesa pe tabla de sah” -nebunul?).Si care ne aduce ca „argumente” si parerile abulicei doamne Tatoiu.Care uitand de matura si cratita,radicali si ecuatii,pronunta „sentinte” mai ceva ca Tribunalul International de la Haga sau cel de la Nurenberg. : „cremenalii” Banu si Tepelus trebuie atarnati „in streang” fiindca au lezat „sahistul” si pe ma-sa – aceasta „Vulpita” – autohtona.DEZGUSTATOR! PS – Iar tu,domnule Tereaca, nu mai fa pe „goarna” a tot felul de inepti si sariti de pe fix,pentru un pic de ……”rating…..media” ,ca te umpli de rahatul geniului sahist si al „vulpitei” aleia de ma-sa!

    Răspunde
  • pentru acel ,,calator” (care pare să călătorească numai prin ţări reci, din moment ce îi lipseşte căldura şi înţelegerea pentru un copil care n-a făcut nimic grav…. şi pe care mai e şi INVIDIOS)….

    Domnule, să fim bine înţeleşi…. Nu sunt contra acestui director ca persoană, ci sunt contra comportamentului urât şi de condamnat al acestuia. Ca haşdeean, pot spune şi cum erau ceilalţi profesori – total diferiţi !
    De ce la BOGDAN ENESCU, de exemplu, strălucitul profesor de matematică, nu există absolut nicio referinţă critică la adresa lui?? În schimb, spre Banu, Ţepeluş şi ,,profesoara” asta se devarsă o grămadă de păreri şi comentarii negative, în mare parte, din partea oamenilor. Inclusiv din partea elevilor Haşdeului, mulţi dintre ei actuali, dar mai ales FOŞTI, care au prins curaj pe canalele de socializare să-şi mărturisească şi experienţele şi părerile faţă de aceşti ,,stimabili” cu o VIRULENŢĂ incredibil de vulgară, exact de pe modelul ,,plăcuţei suedeze”.
    Daaaaar…. dumneata nefiind haşdeean, nefiind ancorat în gura târgului, nefiind ancorat nici în gura Facebook-ului, nu ai d eunde să ştii aceste realităţi. Vai de modelele tale ,,didactice” cărora le iei tu apărarea (şi ceilalţi câţiva roboţei, asemeni ţie)… Uită-te doar pe cele peste 1000 de comentarii de la jenantul videoclip care a generat tot acest scandal şi vei vedea şi reacţia elevilor !

    Răspunde
  • Contra raspunsule, dar de fapt doar Contra, eu am pus cateva intrebari clare si la obiect,daca nu esti capabil ( ca hasdeean ar trebui ) ,stai in banca ta ,pt ca de aceste raspunsuri depinde si rezolvarea situatiei elevului.Tu de fapt ai ceva cu profesoara si cu directia liceului,pt ca esti ancorat in ”gura targului” si a Facebook-ului,sectia Scatofagie. Inca ceva,ratarea unora din miile de hasdeeni ,poate si a ta.nu are nicio legatura cu profesorii si directorii acestui liceu,ci doar cu voi .

    Răspunde
  • Mă bag şi eu în seamă! Toți protagoniştii acestei piese de prost gust fac parte din aceeasi piesă – „Mârlanul mioritic” – aflați în prim-plan şi mediatizați „la greu”! Toți au făcut sau vor face carieră în politică sau în media, unde măria sa banul ( nu Banu, să nu fiu părtinitor! ) este rege, iar caracterul şi inteligența sunt ignorate total! Aşa că, nimic nou sub soare domnule Tereacă, absolvent de Haşdeu! Iar pt.domnul de mai sus – Domnul Profesor BOGDAN ENESCU, face parte din altă piesă, nu-l introduceți în această ecuație, este preocupat de evoluția inteligenței umane, ceea ce nu este cazul aici!

    Răspunde
  • pentru dl Florian….

    În sfârşit,apare şi un co(comentator) cu capul pe umeri în persoana dvs., dle Florian. Staţi liniştit , dl BOGDAN ENESCU nu are de ce să se deranjeze , ba din contră – se mândreşte! – că l-am dat ca bun exemplu ,,în această ecuaţie”. Apropo, dacă ar fi fost dumnealui director (în locul celor doi ,,stimabili”), credeţi că s-ar mai fi ajuns la această mizerie publică ?? Cu siguranţă NU.

    P.S.: Dacă sunteţi avocatul dumnealui, ori vreun bun amic, transmiteţi-i cele mai calde salutări din partea mea (un anonim haşdeean care se înclină cu respect în faţa dânsului). A rămas cam singurul din MENTORII DE AUR care erau odinioară în acel liceu. Păcat că în locul lor au răsărit unii care fac Haşdeul de râs.

    Răspunde
  • ,,Călătorule” (care o iei numai pe arătură, şi nu pe drumul cel bun)….

    Lasă placa asta cu Corpul de control. Cine ştie cu ce vorbe dulci i-o fi aburit Banu pe membrii acestui corp. Cu behăieli de genul ,,noi suntem deştepţii Buzăului” şi ,,producem numai genii olimpice” (de pe urma cărora tot România pierde , că cei mai mulţi se stabilesc în afară) .
    Motivele pt. care Andrei nu a fost prezent când a venit acest Corp pot fi multe iar eu sunt convins că a avut un motiv serios să lipsească. Chiar şi dacă ar fi fost prezent, nu putea avea putere de convingere în faţa membrilor acestui corp întrucât e doar un copil, un om necopt, ancorat încă în trăiri şi reacţii adolescentine , neştiind să-şi expună detaliat problema, cu subiect şi predicat…
    Şi vorba aia – cine e mai bătrân e mai credibil !, mai ales un vulpoi bătrân ca Banu care ştie să jongleze cu cuvintele..
    De aceea acest copil e înţeles şi susţinut… De o armată de susţinători pro-bono (inclusiv eu sunt unul dintre ei, luându-i apărarea aici în online) , dar cel mai mare rol l-au avut doamna Tatoiu şi dna avocat Tănăsică.
    Şi asta pentru că suntem OAMENI, dragul meu , şi IUBIM COPIII , îi înţelegem…. Nu ne batem joc de ei abuzându-i precum o fac cei fără inimă ca tine şi ca directorii cărora le iei tu apărarea !!

    Răspunde
  • Şi acest aşa-zis elev a făcut Hasdeul de râs domnule comentator! Un astfel de comportament nu trebuie nici încurajat şi nici promovat, mai ales în rândul unor copii, chiar elevi de liceu! Pădure fără uscaturi nu întâlnim, indiferent de padurar! Iar educația unor astfel de elevi nu se face prin puterea exemplului! Ar fi putut să rămână „un anonim hasdeean” ca si dv., fără să se bage în seamă cu comentarii la adresa nimănui, indiferent de context! Iar postarea mamei pe rețelele sociale face parte din aceeasi piesă! Cine este interesat poate urmări cariera fiului şi fără a fi anunțat! Şi sunt foarte linistit – cred că Domnul Profesor nu este nici deranjat, nici mândru, ci doar…indiferent! Aşa cum am spus, face parte din altă piesă şi numele dânsului nu poate fi introdus în ecuație , nici măcar ca exemplu!

    Răspunde
  • D-le Tereaca, daca d-v ca ziarist luati apararea unui derbedeu precum acest elev, ii minimalizati impertinentza fatza de profesoara lui, ca femeie in primul rand, plus colac peste pupaza ii acordati atata consideratie opiniei unui persoane ridicole ca d-na Tatoiu, sunt convins ca dezamagiti destui cititori ai acestui ziar, fapt vizibil si din unele postari de mai sus.
    Pana la urma, pozitia d-v denota ca incurajati purtarea ireverentioasa a elevilor fatza de profesorii lor, asa ca nu avem de ce sa ne mai miram ca invatamantul romanesc a devenit un fel de troaca in care elevii au ajuns sa se traga de sireturi cu profesorii si in unele cazuri sa le aplice si cate o corectie fizica.
    In final raman la parerea mea: elevul sa-si vada de carte si sa se preocupe mai putzin de ceea ce face dascalul sau in timpul liber. Are la dispozitie like si dislike ptr filmuletz, dar de aici si pana a se constitui in petzitor public ptr profesoara lui, trece peste limitele pertinentzei si normalitatii relatiei elev-profesor, care vad ca ptr d-v nu prezinta nicio importantza……[Leo]

    Răspunde
    • Pt Leo. Nu-l cunosc personal pe elev, îl încurajez să fie respectuos, modest, înțelept. Părerea mea, dacă îmi este permisă, e că acest caz nici nu ar fi trebuit să existe dacă preofesorii/direcțiunea liceului n-ar fi exagerat luând o măsură, din prima, atât de severă și dacă n-ar fi continuat, cu ambiție, în aceeași „notă”. Dovadă că media 2 la purtare pe primul semestru a fost anulată în justiție, e drept, doar pe fond deocamdată.

      Răspunde
  • Nici eu nu-i cunosc pe elev, profesoara, director si consider ca, fara discutie, nota 2 la purtare este o masura exagerata ca si exmatricularea, dar o corectie mai moderata ar fi fost neaparat necesara, ca avetisment.
    Absolvit de orice pedeapsa, intr-un invatamant degenerat precum cel romanesc actual, apare tentatia si din partea altor elevi de a li se urca in cap profesorilor sau de a ne trezi cu situatii condamnabile precum cea data la TV cu studentul care isi ameninta cu maceta profesorul de la Universitatea din Iasi.
    Scene asemanatoare am vazut in urma cu multi ani intr-un documentar despre un liceu cu mari pobleme disciplinare dintr-o suburbie a … Parisului. Profesoarele intervievate plangeau la propriu si isi blestemau zilele din cauza ca erau nevoite sa predea acolo si sa suporte tot felul de injosiri din partea (greu puteau fi numiti) elevilor. La asa ceva nu as vrea sa se ajunga si in invatamantul romanesc. De aceea am fost impotriva triumfului clamat de mama impricinatului.
    Cu stima……[Leo]

    Răspunde
  • pt. Leo………..

    Leo, nu-l compara tu pe descreieratul ăla macetar de la Iaşi (sau alţi asemenea psihopaţi) cu Andrei, presonajul principal al cazului nostru, care DOAR A FĂCUT O GLUMĂ ADOLESCENTINĂ, FIREASCĂ (pe care ar fi făcut-o şi aproape orice alt puştan de seama lui) doar pentru că a găsit un motiv (absolut LEGITIM !) de care să se amuze : propria lui profesoară cum cântă şi dansează în mod strident, comic şi ridicol în acelaşi timp. E un fapt constatat tocmai şi de PERSOANE PUBLICE din România care apar permanent la TV, deci foarte cunoscute şi apreciate, precum Monica Tatoiu , Dragoş Pătraru sau Cristian Tudor-Popescu, celebrul jurnalist / analist. Asta ca să-ţi dai seama la ce nivel, cât de departe s-a ajuns cu acest caz!!!!!
    Şi încă ceva…. Dacă ar fi fost un copil prost-crescut de maică-sa, cum aberează unii pe aici , în cu totul şi cu totul alţi termeni s-ar fi exprimat în acel mesaj (de-a dreptul vulgari, obsceni), nu cu o simplă ,,ironie fină, de cea mai bună calitate, tipică omului inteligent” (vorba lui Cr. Tudor-Popescu).
    Şi încă ceva…. Pt. ,,învăţământul degenerat precum cel românesc actual” (aici, total de acord cu tine) nu trebuie găsiţi vinovaţi de fiecare dată doar elevii la orice caz scandalos care apare în şcoli… Categoric NU ! În cazul de faţă, de la Haşdeu , VINA vine chiar din partea cadrelor didactice (profesoara iresponsabilă care e obligată să-şi asume acea ipostază jenantă + cei 2 directori care au acţionat extrem de abuziv şi de sever, depăşind orice limită).

    P.S. : Dacă tot s-a dezbătut atâta acest caz, l-am ruga pe Dl Reporter să ne dea de ştire şi decizia finală , imediat ce instanţa o va pronunţa.

    Răspunde
  • 1. Elevul a avut dreptate, mesajul e chiar cuminte formulat.
    2. Directorii au exagerat în mod clar!
    3. Profesoara își merită comentariul, ar fi trebuit să răspundă cu o glumă. Dar asta presupune inteligență.
    4. Un ditamai colegiul, cu ditamai istoric, tradiție, ștaif etc se trage prin tribunale cu un elev, dintr-o ambiție stupidă, pentru a apără „reputația” unei profesoare care dansează lasciv într-un videoclip în care cântă despre cum ar trebui fetele să-și găsească un moș care să le întrețină.

    Caragiale, frate!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.