Comandantul Pantazi: „Mi-am simțit pielea ca de găină!”

Mesajul de mai jos îi aparține șefului IPJ Buzău. Laurențiu Pantazi a luat noaptea trecută pulsul polițiștilor din filtrele instituite în mun. Buzău.

Șeful poliției a fost emoționat de răspunsul primit la întrebarea „Ne e frică ?”.

„În noaptea asta, „neavând somn”, am ieșit să le stau alături colegilor din dispozitivul constituit pe raza municipiului Buzău…

Am rămas câteva minute cu fiecare echipaj, încercând să-i descos despre muncă, despre oamenii pe care îi întâlnesc, despre temeri…

Am întâlnit și un polițist tânâr, dar pârguit deja în poliție, de la Biroul OP (n.r. Ordine Publică) al Poliției municipiului Buzău, al cărui nume nu l-am reținut (de altfel, aproape nici nu contează cum se numește!), care, la întrebarea mea adresată impersonal: „Ne e frică?”, mi-a aruncat o privire tăioasă, dârză și hotărâtă, pe de-asupra măștii pe care o purta, răspunzându-mi: „Nicio problemă, șefu’! Mergem până la capăt!”

Demult nu mi-am mai simțit pielea ca de găină și emoția gâlgâindu-mi în gât!

Deci „Mergem până la capat!” – extraordinară chintesență a hotărârii, curajului și a înțelegerii de a fi polițist ca și stare de spirit, ca și modus vivendi!!!

L-am salutat și i-am urat „Serviciu usor!” fără a-i arăta cât de impresionat fusesem, tocmai pentru a păstra naturalețea și firescul declarației sale de dragoste la adresa poliției, a comunității din care facem parte și a datoriei profesionale, și am plecat către următorul echipaj „refreșat” și cu bateriile sufletului încărcate, cu un sentiment deplin de mândrie, onorat că sunt coleg cu astfel de oameni…

Deci, stimați colegi, MERGEM PÂNA LA CAPĂT!

Avem și de ce și avem și cu cine!”

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

22 de comentarii la „Comandantul Pantazi: „Mi-am simțit pielea ca de găină!”

  • Mai bine il cauta in pantaloni ,si sigur vedea realitatea .

    Răspunde
  • Comunisti si-n cerul gurii! Sa se ia de mana cu primaru faliment si cu ciolhanis si sa se duca … pana la capat!

    Răspunde
  • Piele de gaina ? Sau e gaina ??
    Curaj au miile de muncitori ce lucreaza 100 in o hala, vanzatoarele ce servesc 500 clienti pe zi ! Asistentele si medicii ! Astia au curaj, nu militienii ce stau cu masti in aer liber ! Care e riscul lor ? Se roaga sa nu plouă…. sa.i ude….

    Răspunde
  • Dle Pantazi, in ziua in care Politia romana va rupe intelegerile si prieteniile tacite cu clanurile mafiote, așa cum sugerează unii, abia atunci sa emiteti ganduri bune.
    Pana atunci, pentru multi dintre noi sunteti PATATI si avem sperante doar in generatia tanara de politisti !

    Răspunde
  • Nu toti politistii sunt fricosi, comunisti, sau in legatura cu interlopii.
    La fel cum nici toti postacii nu sunt prosti, marlani si escroci……[Leo]

    Răspunde
  • Sa se duca in parcare la DEDEMAN sa afle pulsul societatii iresponsabile si fara gandire in asemenea momente tragice,nu sa stea sa pandeasca,ca trece strada o batrana prin loc nepermis.

    Răspunde
  • Să ne spună acest minunat domn, de ce polițiștii din cadrul IPJ Buzău nu ai dreptul la concediu de studii și de ce nu aprobă concediile?

    Răspunde
  • ARECIERE,STIMA SI RESPECT TREBUIE SA EXISTE SI SA VEM PENTRU TOTI CEI IMPLICATI IN ACEASTA LUPTA CU NENOROCITUL ASTA DE CORONAVIRUS.INDIFERENT DE FRUSTRARI,SUPARARI,RESENTIMENTE SAU ALTE POZITII SAU ATITUDINI MAI MULT SAU MAI PUTIN DE INTELES.PREFER „TEAMA” FATA DE UN POLITIST CARE ISI FACE DATORIA,DECAT TEAMA IN FATA NENOROCITULUI DE VIRUS !

    Răspunde
  • Mai lasatine cu tampeniile astea, în țigănie nu aveti curaj nici sa vorbiți, dar cand dați de români mai educați săriți pe el cu amendă, tupeu de borfaș, să arătați că sunteți mai interlopi decat interlopii pd care in idolatrizati si serviți…asa ca …gura

    Răspunde
  • Laurențiu Pantazi:Durere
    mângâi uşor
    durerea aripilor fără pasăre
    şi a frunzei fără copac
    iar mâna mi se modelează
    după asperităţile durerii
    fiind aripă mai întâi
    apoi frunză
    eu
    şi apoi totul.

    Răspunde
  • E unu in oras, cu porecla pe numele unui vechi actor roman din anii 50 (stiu ei care…), umbla de vreo 8 ani cu masina fara permis ! Toata politia stie, cica ar fi informator vezi doamne. De asta stie dl. Pantazi ?! Unde e legea si cu interlopii ?!…

    Răspunde
  • Comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, comisar şef Laurenţiu Pantazi: „Primăvara nouă”:

    „Iată că a venit Primăvara-minune neîntâmplată de un an! Iată-te şi pe tine, cum pleci-minune ce nu mi te vei mai întâmpla pe veci! Ce caldă-i primăvara nouă, iar noi cei vechi-ce reci”.

    Răspunde
  • Mistourile „anonimului” statut in casa cu saptamanile nu rezolva cu nimic situatia dificila prin care trecem. La fel si „rautacismele” celor, majoritari de altfel, care blameaza politia pentru lipsa de actiune in timp de „pace”. Sincer, cine ati vrea sa controleze pentru ca inconstientii virusati sa nu mai umble brambura pe strazi, GARZILE PATRIOTICE ?!? …sau anonimii autoizolati de teama virusului? „Fii barbata Zoe”!

    Răspunde
  • Daca n-ai imaginatie, fa-te politist
    N-ai facut nimic in viata, fa-te politist…

    Răspunde
  • Ești afectat ,,Andrei,, consultă-ți psihologul unității!

    Răspunde
  • E timpul sa ne dam TOTI um mare „reset” si sa redescoperim valorile morale. Pana la urma Statul suntem noi. Clasa politica … sunt doar niste reprezentanti ai nostrii, facuti dupa chipul si asemanarea noastra 🙁

    Răspunde
  • “Ne e frică?”. La Suceava s-a ascuns adevărul din instinct! RESET,să fim responsabili ,opriți corupția, în sistemul medical și aerul se plătea!

    Răspunde
  • Cred că din greseala,venind de la ziua poliției,a trecut si pe la dispozitiv. Ca altfel nu trecea.

    Răspunde
  • De acest virus ne vom vindeca,insa de rautatea si ura din specia umana ba.!!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.