Coșmar pt. antrenor. „Scuze, dar nu pot veni”

„Mi-e rău. Îmi cer scuze, dar nu pot veni la conferință”, a transmis Ilie Stan la final.

De înțeles, în cabină era un antrenor dărâmat. Fără să fi jucat mai slab ca adversarele Gloria a pierdut două meciuri la rând pe teren propriu. Marți, 0-1 cu „Autobaza” Timișoara, și azi, 1-2, cu „Noroculpeglob” București.

Cum s-a pierdut azi

Gloria avea 1-0 din prima repriză și era favorită la câștigarea meciului. Ghinion, min. 60, stoperul Ghinga, cel mai bun de la Gloria de până atunci, s-a prăbușit pe gazon cu palmele pe față. Când a ajuns acolo doctorul și-a pus și el mâinile în cap și a făcut semn de schimbare. „Va fi greu pentru Gloria să păstreze rezultatul fără el”, a cobit comentatorul de la radio.

Trei minute negre

Mai întâi portarul Stoian, neatent, a agățat în careu un adversar. La penalty a atins mingea cu vârful degetelor, dar degeaba.

Abia ce s-a repus mingea în jos și același Coman, marcatorul de la penalty, cu riscul accidentării a împins mingea în plasă. „Gooooool”, a strigat două minute Ilie Dobre, prins în direct. Gloria a jucat zece minute în superioritate și a avut șansa egalării în prelungiri, dar Gavrilaș a respins mingea grea trimisă de V. Alexandru. Au urmat reproșurile.

Final: FC Prăbușirea Buzău – FC Bucuria București

Ilie Stan contestat, reacție ironică

Spectatorii de la tribuna I nu l-au putut apostrofa pe antrenor (vinovatul de serviciu la fotbal) care la 1-2 a stat mai mult sub banca de rezerve. L-au prins însă cei de la tribuna a doua. Ilie a replicat ironic, vezi VIDEO de mai jos.

A fost ultimul gest de vlagă al antrenorului. Când a ajuns în vestiarul său s-a prăbușit.

Patru puncte în șapte etape

Gloria e în picaj, doar patru puncte în șapte etape. Suporterii nu știu ce să mai creadă. „Joacă la pariuri”, „Vor să scape de Ilie Stan”, „Au căzut psihic pt. că obiectivul promovării le-a fost interzis”, sunt explicațiile vehiculate. E drept, de azi, vor avea din nou obiectiv. Unul probabil mai apropiat de o echipă nou-promovată: salvarea de la retrogradare. Deocamdată, Gloria stă încă bine, locul 10 cu patru puncte deasupra liniei, dar e loc de mai rău. Miercuri, la UTA, fără Ghinga (20% din echipă în ultimele meciuri), Gloria pare victimă sigură.

Sana și Moussa Konate s-au bucurat nițel de eșecul Gloriei. Poate așa li se va da și lor șansa de a mai juca în Crâng

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.