Judecătorul a rămas în pronunțare!

Emoții mari pentru cei doi tineri, Radu Clonț și Alexandru Naum, acuzați de procurori de complicitate la omor!

Aceștia au adus într-o sticlă de doi litri benzina cu care Cosmin Dan i-a dat foc, de vie, Valentinei Nica în urmă cu patru ani.

Procurorii susțin că Radu Clonț și Alexandru Naum au știut la ce va fi folosită benzina și, mai mult, că n-au făcut nimic pentru a împiedica nenorocirea.

Un rol foarte important în proces îl are martorul Antonio Măcelaru, cel care a povestit (în procesul lui Cosmin Dan) cu lux de amănunte și cu o fluență nebănuită (în timp ce reporterului îi tremurau, la auzul acestor mărturii groaznice, mâna pe pix și agenda de pe genunchi) ce s-a întâmplat în acea seară în apartamentul de la ultimul etaj.

Antonio: „Cosmin Dan i-a sunat la telefon și le-a zis să-i aducă benzină ca să-i dea foc Valentinei”


Antonio„Când a intrat pe ușă Radu Clonț a zis „ia benzina și dă-i foc”. Radu Clonț i-a dat lui Cosmin Dan și bricheta albă cu care a aprins focul”

Din spusele martorilor, se pare că Alexandru Naum ar fi ieșit, de frică, din apartament când a văzut ce urmează a se petrece (motiv pentru care ar putea scăpa de acuzații), dar Radu Clonț, Anisia Dinu și Antonio au rămas înăuntru, refugiați apoi în baie din cauza fumului (i-a ajutat apoi să iasă din apartamentul incendiat Cosmin Dan).

„Antonio Măcelaru a mințit. Nu trebuie să puneți bază în ce spune el. Și-a schimbat de la începutul anchetei în mai multe rânduri declarațiile. Probabil e influențat. A fost speriat în timpul anchetei, iar apoi a spus ce i-au dictat procurorii. De ce-ar fi crezut Antonio și nu noi, ceilalți 3-4 care am fost acolo și care avem declarații asemănătoare ?”, e mesajul primit de reporterul buzoienii.ro din partea acuzaților.

Principalul vinovat în această întâmplare groaznică, incendiatorul Cosmin Dan a primit 24 de ani de închisoare (din care a executat deja patru). O decizie luată la nervi, într-un moment în care se afla și sub influența alcoolului, a avut consecințe dramatice. Valentina a murit în chinuri inimaginabile, Cosmin Dan și-a distrus viața, iar Radu Clonț și Alexandru Naum trăiesc și ei, de atunci, cu teama că ar putea fi pedepsiți. Tatăl Valentinei Nica a murit la câteva luni de la nenorocire, iar mama Valentinei, ca să nu pățească la fel, s-a refugiat în Italia, în încercarea aproape imposibilă de a uita că a avut o fată.

loading...

2 comentarii la „Judecătorul a rămas în pronunțare!

  • Dacă scapa e o mare nedreptate, spaga este enormă…dacă vor da, scapa sigur

    Răspunde
  • Bre nea Ioane, ce ai fumat? Și ce studii ai in domeniu? Cum poți să scrii asemenea inepții?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.