„Un golan. Și-a meritat-o. Înainte i-a amenințat pe polițiști cu un pistol”

Incidentul a avut loc la Pârscov. Sunt două versiuni. Una a familiei celui reținut și apoi bătut în secția de poliție (Florin Stoian, 34 de ani, din Brătilești/Brăești), alta a poliției și a martorilor.

Sursa video: Știri de Buzău. Clipul a fost filmat de fratele celui reținut de poliție. Până când unul dintre polițiști i-a smuls tânărului de 17 ani telefonul mobil

„Fratele meu a fost luat la secție și bătut de a ajuns la spital în operație. Are fractură la picior și trei coaste rupte. Recunosc, nu e nici el ușă de biserică, o fi greșit, dar nu merita să fie bătut în halul ăsta. Apoi, de ce i s-a smuls fratelui mai mic telefonul mai mic. Și apoi, la secție, pus să-l șteargă ? E corect ceu au făcut polițiștii”, a acuzat sora lui Florin Stoian.

Fratele mai mic a șters, la secția de poliție, filmarea, dar a reușit să o recupereze ulterior

A) Pe de altă parte, cunoscuți de-ai lui Florin Stoian din Brătilești spun că acesta „e un golan. Face numai prostii. E pericol public”.

B) Și martori ai scenei petrecute la Pârscov, cu polițiștii, sunt acuzatori: „Și-a meritat-o. A îndreptat un pistol cu aer comprimat către polițiști. Ca să nu mai spunem că a venit la Pârscov pentru a amenința pe un băiat de la noi cu bătaia. Speriat, acel băiat a sunat la 112”.

C) Poliția: „A existat un apel la 112. Un tânăr de 26 de ani, din Pârscov, a reclamat că un bărbat de 34 de ani îl amenință cu acte de violență. Polițiștii au reușit să oprească în trafic autoturismul cu care se deplasa bărbatul de 34 de ani. Acesta a devenit agresiv, împrejurare în care s-a procedat la imobilizarea și conducerea acestuia la sediul poliției”, a declarat Ane Mari Vrapciu, de la IPJ Buzău.

Întors din Italia. Trebuia să fi stat în izolare

Ulterior s-a aflat că Florin Stoian trebuia să fie acasă în izolare la domiciliu. El s-a întors din Italia pe 25 mai și avea obligația de a sta 14 zile în carantină. S-a ales cu două dosare penale. Unul pentru amenințarea polițiștilor, al doilea pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

4 comentarii la „„Un golan. Și-a meritat-o. Înainte i-a amenințat pe polițiști cu un pistol”

  • „Smecher de Italia”? După spital merită și câteva zile de bulău. FELICITARI POLITISTILOR!

    Răspunde
  • De ce „bulău”? Să-i plătim tot noi masa și cazarea? Pâine-apă-bătaie, aia merită ăla! Și muncă în folosul comunității din care face parte sau unde stabilește instanța. Ce atâta clemență?!?

    Răspunde
  • Pt gestul acela de indreptarea unui pistol catre politisti, in patria-etalon a democratiei, SUA, azi i-ar fi facut coliva.
    De altfel se vede dupa impotrivirea cu care s-a opus urcarii in masina Politiei ce usa de celula este individul……[Leo]

    Răspunde
  • Pentru gestul de a îndrepta o armă către polițiști, în tarile civilizate era împușcat. Astăzi îi făceau pomana.
    Dacă făcea așa ceva în Italia familia îl repatria rece. Ceea ce nu ar fi fost o pagubă pentru țară.
    Felicitări polițiștilor!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.