A murit bărbatul care a intrat în stop respirator la câteva minute după ce medicul l-a trimis acasă că „e bine”

Site-ul buzoienii.ro a preluat în urmă cu două zile reclamația fiului unui pacient cu cancer la plămâni pe care medicul pneumolog Narcisa Ispas de la Spitalul Gârlași a vrut să-l trimită acasă că „e bine”, deși venise de la UPU cu indicația de a fi internat. Numai că, la câteva minute după verdictul doamnei doctor, bărbatul a intrat în stop respirator și a fost salvat de la moarte de echipajul UPU care-l adusese la Spitalul Gârlași și care refuzase să plece. Familia a spus despre doamna doctor că a luat-o la fugă pe culoar când a văzut această scenă. Bărbatul a fost luat înapoi de ambulanță și dus înapoi la spitalul din Micro XIV, unde a fost internat de urgență la Terapie Intensivă.

Din păcate aseară, inima pacientului a încetat să bată, spre imensa durere a familiei care și-ar fi dorit ca acesta să mai trăiască. Iată mesajul trimis redacției noastre de fiul acestuia, cel care făcut reclamația.

Eugeniu Ungureanu

„Tatăl meu a trecut în cursul zilei de azi în Lumea Celor Drepti. Nu l-ați cunoscut dar ați dus o luptă în numele lui pentru bătaia de joc ce a suportat-o și care a dus la acest final. Pentru acest lucru vă mulțumesc sincer, din suflet. Din păcate cele două stopuri respiratorii i-au slăbit inima, încercată atât de mult de viața asta, iar astăzi a suferit un stop cardiac după care nu a mai avut puterea să revină. Deși sunt dorinte fanteziste totuși îmi doresc ca dna doctor Ispas să aibă puterea de caracter și să iasă public să recunoască faptul că a greșit și să aibă curajul de a-și decide propria sanctionare pentru durerea cauzată familiei noastre. Primele cuvinte ale tatălui meu când și-a revenit în fire după incidentul de la Spitalul Gârlași au fost ,,ai văzut, fiule, că doamna doctor voia să mă externeze că sunt bine ?”. Acum, în acest moment de mare tristețe pentru mine, promit că voi lupta pentru o stare de normalitate în țara asta. Vezi știri la televizor despre cazuri similare, dar până nu ai tu însuți parte de așa ceva nu realizezi cât de mari sunt problemele. Tatăl meu a fost un om bun, nu perfect, dar corect, cerebral, cu moralitate și aspru în fața nedreptăților”.

În urmă cu două zile, cu referire la incidentul de la Spitalul Gârlași, fiul pacientului ne-a declarat:

Dr. Narcisa Ispas

„Când a văzut ce s-a întâmplat pur și simplu a luat-o la fugă. Nu i-am mai văzut decât spatele. Nu se poate așa ceva. Tatăl meu, cu cancer la plâmâni, s-a simțit foarte rău sâmbătă. Insuficiență respiratorie. Ne-am dus cu el la UPU. După patru ore la UPU, medicul de acolo ne-a direcționat la ora 03.00 pentru internare la Spitalul Gârlași. Numai că doamna doctor Narcisa Ispas a spus că nu e nevoie, că pacientul (în scaun cu rotile și cu masca de oxigen), deși reclama că se simte rău, poate merge acasă. Înainte de a pleca, tatăl meu, a avut nevoie la toaletă. La întoarcere tatăl meu a avut o stare bruscă de rău, a intrat în stop respirator. Norocul nostru a fost că echipajul de pe ambulanță refuzase să plece, deși doamna doctor Ispas le ceruse acest lucru. Salvatorii au intervenit imediat, în timp ce doamna doctor a luat-o la fugă pe culoar. Acum tatăl meu se află la Terapie Intensivă, între viață și moarte. La doamna doctor m-a deranjat foarte mult și ce i-a spus mamei mele cu tonul ridicat: „La ce vă așteptați la boala pe care o are. Să trăiască prea mult ?”. Nu mi se pare acceptabil, omul vrea să trăiască, familia vrea să lupte, nu decide dânsa când trebuie să moară cineva”, ne-a declarat Adrian Ungureanu.

Deși reporterul buzoienii.ro a contactat-o pe dna doctor Ispas la cabinet pentru a a-și expune un punct de vedere referitor la această reclamație până la această oră acesta nu a venit.

Citește și articolul: Doliu în lumea medicală. A decedat un medic cunoscut, fost director al Spitalului Județean

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „A murit bărbatul care a intrat în stop respirator la câteva minute după ce medicul l-a trimis acasă că „e bine”

  • Stimate domnule reporter am impresia ca dumneata trunchiezi informatiile doar pentru a face niste stiri de „senzatie” fara sa te informezi in totalitate. Nu este prima data cand publici niste stiri fara sa te documentezi in prealabil doar pentru a fi pe val cu noutatile. PACAT…

    Răspunde
    • daca cititi cu atentie articolul veti observa ca reporterul i-a solicitat un punct de veder si doamnei doctor pe care, până acum cel puțin, a refuzat sa-l dea!

      Răspunde
  • Nu este surprinzator cu Dr ispas. Cei in cunostinta de cause stiu cat este de incompetenta. Din placate a si dovedit-o. Dumnezeu sa-l odihneasca pe pacient.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.