Accident grav. Victime multiple. Descarcerare

Sunt primele imagini ale accidentului produs pe șoseaua Buzău – Ploiești între Lipia și Popasul Merei.

Din primele informații ar fi trei autovehicule implicate (o autoutilitară de transport marfă și două autoturisme) și mai multe victime.

Vina aparține șoferului autoturismului (31 de ani din Buzău) care – din motive necunoscute – a intrat pe contrasens unde s-a tamponat frontal cu autoutilitara (șofer de 49 de ani). Ambii șoferi au decedat pe loc.

La fața locului e prezent un echipaj de la descarcerare și trei ambulanțe.

UPDATE: Sunt informații că în urma accidentului au rezultat doi morți și mai mulți răniți. Centrul Infotrafic al Poliției a confirmat acum informația că ambii șoferi (din Buzău) au decedat pe loc.

Traficul în zonă este blocat, iar poliția rutieră l-a deviat prin Stâlpu – Costești.

IPJ Buzău: „Din primele date, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe DN1B, în afara localitatății Merei, pe sensul de mers Buzău către Ploiești, un buzoian de 31 de ani a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară care se deplasa pe sensul opus de mers. Ulterior autoturismul condus de un șofer de 40 de ani din Buzău, care se deplasa în spatele autoutilitarei, a intrat în coliziune cu aceasta.

Accidentul s-a soldat cu decesul a două persoane, șoferul de 31 de ani din Buzău și cel al autoutilitarei. Traficul este încă blocat la acest moment.

În accident a fost implicat și un al treilea autoturism, un BMW care a intrat în autoutilitară – fără ca șoferul BMW-ului să fie rănit.

Ora 16.30 – Traficul pe relația Buzău – Ploiești a fost reluat.

Citește și:

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.