De azi buzoienii sunt bineveniți

După Piața Dacia, săptămâna trecută, de azi, de la prânz, a fost deschis publicului și noul parc din prelungirea Parcului Tineretului.


Azi la ora 11.00, pentru a răspunde întrebărilor, în fața presei locale, s-au prezentat primarul Toma și vicele Apostu, Luminița Colțeanu – șefa departamentului Fonduri Europene din Primăria Buzău, proiectantul noului parc, reprezentanți ai constructorului și subantreprenorilor, alți funcționari de primărie.

„Sunt două locuri de joacă plus satul de răchită pentru cei mici, alei generoase pentru cei mai mari și, pentru că spațiul e generos, avem locuri unde elevii însoțiți de profesori pot veni și sădi flori, chiar și legume. Nu i-am dat un nume noului parc, fiind în prelungirea Parcului Tineretului va purta și el același nume, va fi integrat în acesta”, a anunțat primarul Toma.

În timp ce jurnaliștii prezenți puneau întrebări, în parc a venit și primul utilizator oficial, un băiețel blond
„Investiția totală s-a apropiat de cinci milioane de euro”, a anunțat Luminița Colțeanu, șefa Dep. Fonduri Europene, cea care a inițiat proiectul și l-a urmărit până la finalizare
Aici sunt toaletele, bărbați și femei, plus stația de pompare a apei pentru irigații
Aleile largi sunt ideale pentru jogging și plimbări cu bicicleta. Frumos e și seara, pe răcoare, când se aprinde și iluminatul
Prima plantație (referitor la invitația primarului adresată elevilor și profesorilor) e cu lavandă
Satul de răchită, locul ideal pentru copii la jocul de-a v-ați ascunselea

O imagine de ansamblu asupra noului parc puteți vedea din filmarea cu drona, de azi, a lui Ionuț Sorin:


Încheiem reportajul foto/video și cu o informație dezamăgitoare:


Primăria Buzău ar fi vrut să planteze copaci – tot pe fonduri europene – pe fosta groapă de gunoi din vecinătatea parcului (vezi foto mai sus și mai jos).


Numai că, tipic pentru România, recent s-a adoptat o ordonanță de urgență care limitează accesarea fondurilor europene pentru împădurire la terenurile arabile și cele productive (!).
Suntem, încă o dată, campioni mondiali la tăierea crăcii de sub propriile picioare. Vă dați seama, Europa ne-ar da bani să facem pădure în loc de groapă de gunoi (normal, o gândire sănătoasă), dar unii funcționari ai statului român nu sunt de acord. „Trebuie să vorbim acum la guvern, să schimbăm legea. Treaba e valabilă și pentru Parcul Crâng”, a anunțat primarul Toma.

Asta seamănă cu situația de pe Bd. Unirii, din aceste zile, unde noua platformă îngropată modernă, curată și civilizată nu primește autorizație de funcționare, pentru ca în schimb să rămânem cu vechile pubele descoperite, care vara îți mută nasul și, în restul anului, privirea.

Detalii în știrea de mai jos:

loading...

11 comentarii la „De azi buzoienii sunt bineveniți

  • Se poate face printr-o acțiune de voluntariat o pădure acolo?

    Răspunde
  • Domnule Tereaca dar de ce nu pune din aia la ghiveci ca in Piata Dacia. Ca si acolo pe simulări nu se vedeau ghivecele si s-a gasit solutie sa le puna si… vor creste ei candva daca nu se vor usca si sezonul urmator o luam iar cu pui si tot asa. Ceva din ce s-a facut acolo trebuie sa fie si consumabil ca doar aia de le vand din ce sa traiasca

    Răspunde
  • …bani tocați!… când o veni vajgalaul ăla la iarnă zboară tot!…

    Răspunde
  • Auzi reportere, nu am mai urmărit dacă îmi accepti comentariile, obișnuit să le ștergi dacă am curajul să imi spun ideea…
    Bucata de pui de salcâm costă sub 50 de bani, sămânța este gratuită, voluntari suntem cred vreo sută în oraș.
    Cu ajutorul asistatilor sociali, ai copiilor, liceelor,( CJ BUZAU SA NU MAI BAGE BANI IN MOLDOVA CA IL SUPARAM PE PUTIN SI ORICUM MOLDOVENII NE ÎNJURĂ) etc cu un sandwich si o apă se strâng 500 de oameni si punem osul la treabă. Dacă se vrea se face. O agentie nu stiu care, cu măgării au cărat puieți si ce mai trebuie si au împădurit sute de hectare de unde alesii neamului au furat pe ras cum se spune in popor. Sper sa scrii un articole despre propunerea mea.
    Mulțumesc

    Răspunde
    • Da, e o propunere corectă. Asta am zis/întrebat și eu azi in-situ. „Dacă nu se poate pe fonduri europene, suntem măcar lăsați să facem noi împădurirea (din fonduri proprii) ?” Mi s-a răspuns, off-record, că da.

      Răspunde
  • Altceva era dacă primarul era din partidul de la guvernare. Altceva era și dacă îl știa pe premier. Se putea schimba ceva… se putea împăduri fosta groapa de gunoi. Așa, cine știe poate mai face Gagu vreun zgârie nori pe malul Buzăului

    Răspunde
  • @un cetățean: nu e nevoie de 500 de oameni acolo. Cu 50 de oameni in câteva ore e suficient. Doar ca din an in an trebuie înlocuiți cei care nu s au prins. In câțiva ani, e pădure acolo. Mai ales specii care cresc repede.

    Răspunde
  • AR TREBUI PE MARGINEA PARCULUI TUIA SA MAI UMBREASCA PARCUL

    Răspunde
  • ,,,, prezent la plantat salcâm ( se prinde și crește repede) este melifer, din flori se fac gogoși, sau lăsate la fermentat cu apă și zahar pentru,,,

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.